Cristina HANGANU – Lidl Romania

Cristina HANGANU – Lidl Romania

Lidl a organizat la mijlocul lunii septembrie, pentru al cincilea an la rand, o ampla campanie de educatie rutiera la nivel national – „Verde la educatie pentru circulatie”.

Lectia de circulatie rutiera, organizata cu sprijinul Politiei Romane, a avut loc simultan in parcarile magazinelor Lidl din intreaga tara. Peste tot in tara au participat copiii cu varste intre 4 si 10 ani. Devenit traditie deja, parteneriatul dintre Politia Romana si Lidl are ca scop educarea copiilor in privinta importantei cunoasterii si respectarii regulilor de circulatie.

Pentru a afla mai multe despre aceasta campanie, am stat de vorba cu Cristina Hanganu, Director de Comunicare si CSR Lidl Romania.

–  De unde a plecat ideea campaniei „Verde la educatie pentru circulatie”?

– In 2013 cand am inceput aceasta campanie, statisticile erau ingrijoratoare in privinta accidentelor care implicau copiii “cu vinovatie”. Ce inseamna asta: practic, copii care erau implicati in accidente de circulatie din vina lor.
Ne-am dat seama, in primul rand, ca asta este o problema de comunitate, reala. Pe de alta parte, ne-am dat seama ca, la momentul acela, cu 160 de magazine puteam sa patrundem in foarte multe comunitati.

Impreuna cu Politia, care a fost extrem de deschisa sa pornim acest program, am inceput “Verde la educatie pentru circulatie”, un Program care a atins deja zeci de mii de copii si parinti.

– Ce presupune mai exact campania Verde la educatie pentru circulatie?

 Mecanismul este unul foarte simplu, pana la urma. Este vorba despre ultimul week-end din Septembrie, intre orele 11 si 12, in parcarile magazinelor Lidl, impreuna cu Politia, tinem lectii de educatie rutiera. Lectiile au o parte teoretica, scurta, in care copiii afla cum e cu regulile de circulatie, ce reprezinta semnele de circulatie, iar mai apoi o parte practica, in care ar trebui sa aplice regulile pe care le-au invatat.

– Cati copii au luat parte la editiile anterioare ale campaniei?

 Pana acum, in cele cinci editii, am reusit sa ajungem la peste 50 de mii de copii si la cel putin tot atatia parinti.

– Fata de prima editie exista diferente majore la campania din acest an?

 De-a lungul anilor noi am tot imbunatatit mecanismul. Diferenta majora este ca daca acum 5 ani aveam 160 de magazine, practic ajungeam in 160 de comunitati, astazi, pentru ca avem peste 200 de magazine s-a marit semnificativ numarul copiilor si parintilor la care putem sa ajungem cu aceasta campanie.

Intregul interviu poate fi vizualizat in format VIDEO pe site-ul www.CSRnews.ro